LOCURI DE TRECERE

Zi de targ la Campulung Moldovenesc

2011-08-21T23:16:00.000+03:00

Cluj - Statuia Sfantului Gheorghe

2011-07-24T00:13:00.000+03:00

In 1373, fratii Martin si Gheorghe, fii ai zugravului Nicolae din Cluj, realizeaza aceasta statuie pentru imparatul Carol al IV-lea (1355-1378). Originalul se afla si astazi in incinta palatului regal din Praga.
Stauia din Cluj este o copie identica a originalului, realizata in jurul anului 1900 si amplasata initial in actuala piata Lucian Blaga. In 1960 a fost mutata in scuarul din fata bisericii reformate de pe strada Mihail Kogalniceanu unde poate fi admirata si astazi.

vechiul amplasament al statuii

Locuri din Romania - un test

2011-07-04T18:46:00.010+03:00

Un test simplu, trebuie doar sa recunoasteti 17 locuri din Romania:

TEST: LOCURI DIN ROMANIA

Vacanta de vara

2011-06-21T20:46:00.001+03:00

Bucuresti - Biserica Coltea

2011-05-28T23:33:00.003+03:00

In imediata apropiere a Pietei Universitatii, pe bulevardul Ion. C. Bratianu, se pot admira biserica si spitalul Coltea, proaspat iesite dintr-un lung proiect de restaurare.

Cele doua cladiri sunt singurele ramase dintr-un ansamblu a carui constructie a inceput in secolul al XVII-lea cand Udrea Doicescu ridica in acest loc o biserica de lemn cu hramul Sfanta Paraschiva. Dupa moartea ctitorului, fratele sau, Coltea Doicescu, va inchina biserica Mitropoliei care la randul sau va vinde locul marelui spatar Mihai Cantacuzino. Acesta din urma va ridica aici, la inceputul secolului al XVIII-lea, o manastire ce cuprindea o biserica mare, pe locul celei vechi, trei paraclise, un spital, o scoala si toate anexele necesare lacasului de cult, toate fiind inconjurate de un zid de incinta cu un turn clopotnita deasupra portii de intrare.

Manastirea va fi grav avariata de cutremurele de la inceputul secolului al XIX-lea si va fi reconstruita in stil neoclasic intre anii 1836 si 1842. Biserica isi pastreaza forma initiala dar cele doua turle acum instabile vor fi inlaturate. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea este construit actualul spital Coltea si vor fi demolate zidurile de incinta ale manastirii si turnul Coltei. Biserica sufera si ea mai multe interventii printre care si acoperirea vechilor fresce cu o noua pictura in ulei realizata de Gheorghe Tattarăsc in 1871.

Biserica si Spitalul Coltea in 1900

Dupa 1900 se vor realiza mai multe proiecte de restaurare pentru biserica, partial finalizate, in 1938-1942, 1945-1950, 1977, 1990, cel din urma aproape incheiat. In principiu, astazi biserica poate fi admirata in forma ei initiala, cu plan trilobat, cu cate o turla peste pronaos si naos si cu pridvor deschis la intrare.

Portalul bisericii este realizat folosind o combinatie de influente decorative orientale si occidentale. Golul usii este incheiat cu un arc trilobat oriental fiind incadrat de doua coloane bogat decorate cu elemente vegetale si avand capiteluri corintice. Pe piedestalele lor sunt sculptate figuile celor patru evanghelisti. Coloanele sustin un antablament de influenta renascentista pe care sunt sculptati doi grifoni inaripati intre care se deschide un spatiu in care a fost cel mai probabil inscrisa pisania bisericii. Nu se stie nimic despre aceasta pisanie, doar o veche poveste care spune ca ar fi fost rasa de turci dupa uciderea spatarului Mihai Cantacuzino. Portalul este incheiat de un vultur bicefal, parte a blazonului familiei Cantacuzino.

Pridvorul bisericii este sustinut de zece coloane cilindrice din piatra, avand capiteluri decorate cu foarte frumoase motive zoomorfe. Arcele pridvorului sunt pentalobate iar piedestalele coloanelor sunt legate cu panouri sculptate din piatra. Aceste panouri provin de la turnul Coltei, demolat in 1888.

Capitel sculptat al uneia dintre coloanele pridvorului ilustrand un pelican

Alba Iulia - Catedrala Romano Catolica

2010-04-15T23:09:00.001+03:00

Catedrala, in forma sa actuala, a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIII-lea pe locul vechiului lacas de cult care fusese ars si distrus aproape in totalitate de tatari in 1241. In secolul al XVI-lea a fost suprainaltat turnul din dreapta intrarii si a fost adaugata capela de pe latura de nord. Bolta si frontonul intrarii de vest au fost realizate in secolul al XVIII-lea.

In decursul a 10 secole de existenta, lacasul de cult a apartinut unor rituri diferite, catolic, unitarian, calvin si din nou catolic. Astazi este Catedrala Arhiepiscopiei Romano Catolice Alba Iulia care in 2009 a aniversat 1000 de ani de existenta.

In interiorul catedralei, pe latura de sud in dreptul intrarii, se afla mormantul lui Iancu de Hunedoara, alaturi de cel al fratelui sau Johannes Miles si al fiului sau mai mare Ladislau iar pe latura de nord spre altar cele ale reginei Isabella si a fiului sau Ioan Sigismund.

Absida laturii de nord a transeptului mai pastreaza doua randuri de fresce partial distruse relizate in secolele XIV si XV.

Pe latura de vest se afla o foarte frumoasa orga datand de la sfarsitul secoului al XIX-lea.

Cateva detalii de pe zidurile exterioare ale catedralei:

Castelul Peles - fragmente

2010-03-02T00:20:00.001+02:00

Castelul Peles a fost construit intre 1875 si 1883 din dorinta Regelui Carol I ca viitoare resedinta de vara a Casei Regale. Inaugurarea sa oficiala s-a facut in 1883 dar in urmatorii 30 de ani a fost permanent completat si extins.

Arhitectura sa eleganta si impresionata este completata de zeci de detalii surprinzatoare. Mici sculpturi, detalii de feronerie, picturi, aplicatii de lemn sau sticle colorate sunt integrate in fatadele cladirii, in amenajarile parcului si in curtile ansamblului. Aceste fotografii surprind cateva din detaliile de la exterior si doar in zonele accesibile turistilor. Interiorul castelului ascunde alte zeci de asemenea detalii. Asi vrea foarte mult sa stiu povestea fiecaruia.

Bontida - Castelul Banffy

2010-02-14T15:32:00.003+02:00

Timp de mai bine de sase secole domeniul de la Bontida a apartinut familiei Banffy. Resedinta de aici a fost initial o simpla fortificatie fiind apoi remodelata de fiecare generatie in spiritul si moda vremurilor. S-au pastrat pana astazi turnurile de colt ale vechii fortificatii, aripa renascentista, fatada neo-gotica dinspre parc, grajdurile si manejul baroc. Mai exista si cativa copaci care amintesc de parcul ansamblului.

Castelul a fost devastat si distrus la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. A adapostit apoi C.A.P.-ul local si a fost folosit ca depozit, sursa de materiale de constructii iar parcul sau ca pasune comunala.

Acum 10 ani a inceput restaurarea castelului. Proiectul este foarte ambitios. Ansamblul urmeaza sa cuprinda restaurant, magazin de suveniruri, cafenea, şi un centru de conferinţe. Deasemenea, in cladirea principala se va amenaja un hotel.

Deocamdata insa, inafara cafenelei amenajate in una din cladiri, castelul este tot o ruina.

Bucuresti - Biserica Domnita Balasa

2010-01-30T00:34:00.003+02:00

In spatele superbelor lanturi de blocuri din centrul nou al capitalei se mai pastraza, bine ascunse de ochii oamenilor muncii, cateva ctitorii vechi bucurestene. Biserica Domnita Balasa este una dintre acestea si totodata ultima marturie a ceea ce aproape doua secole si jumatate au fost Asezamintele Brancovenesti.

Domnita Balasa, a sasea fiica a lui Constantin Voda Brancoveanu se casatoreste in anul 1708 cu banul Manolache Lambrino si primeste ca zestre terenurile si casele de zid din centrul Bucurestiului, pe malul Dambovitei, astazi in estul Pietei Unirii, pe atunci Mahalaua Prundului. Alaturi de sotul sau va ridica aici, in 1744, o prima biserica transformata ulterior in paraclis si care va fi daramata in 1871.

Dupa 1745, ramasa vaduva, Domnita Balasa va ctitori pe domeniul de pe malul Dambovitei o biserica mare, cu hramul "Inaltarea Domnului" si un asezamant care includea o scoala si un azil. Scoala Domnita Balasa a functionat pana in 1898, predandu-se aici gratuit cursurile invatamantului elementar, in limba romana. Azilul Domnita Balasa a fost menit sa adaposteasca oameni straini si saraci si a fost desfiintat abia dupa mijlocul secolului XX.

Biserica mare si cladirile asezamantului vor fi reparate si completate de banul Grigore Brancoveanu in 1831 dar vor suferi numeroase pagube in timpul cutremurului din 1838. Ca urmare, sotia banului, Safta Brancoveanu va recladi din temelii biserica in 1842 si va construi pe aceleasi terenuri Spitalul Brancovenesc. Noua biserica va dainui doar pana in 1881 cand va fi din nou inlocuita din temelii cu edificiul pe care il putem vedea si astazi.

Constructia acestei biserici a durat din 1881 pana in 1885 si a beneficiat de o atentie deosebita si un proiect complex. Planurile de arhitectura au fost intocmite de Al. Orascu impreuna cu Carol Benesch si Hartman si avizate de Andre Lecomte du Nouy care in acea perioada se ocupa de "restaurarea " bisericii episcopale de la Curtea de Arges. Numeroase elemente decorative, mobilier si obiecte de cult au fost comandate la Paris, Munchen sau Venetia.

In curtea bisericii se afla o frumoasa statuie de marmura in marime naturala infatinsand-o pe Domnita Balasa tinand in mana actul de ctitorie a asezamantului. Pe soclul de piatra al statuii sunt inscrise numele mosiilor cu care a fost inzestrata biserica. Aceasta a fost realizata in 1881 de sculptorul Karl Storck

In stanga pridvorului bisericii se mai afla un mic monument ce stilizeaza un edificiu de cult, ridicat in 1883 pentru a aminti locul vechiului paraclis demolat in 1871. Pe soclul sau este sculptata o icoana a Botezului Domnului, hramul lacasului disparut.

In interiorul bisericii se afla doua morminte acoperite cu doua sculpturi, elemente deosebite intr-un lacas de cult ortodox. In nisa din dreapta odihneste Domnita Balasa, vegheata de un monument in marmura alba reprezentand Intristarea, realizat de sculptorul Ion Georgescu. In nisa din partea stanga este inmormantata principesa Zoe Brancoveanu, sculptura ce acopera mormantul infatisand-o sustinuta de un inger si avand la picioare o femeie care tine in brate un copilas.

Manastirea Barsana

2010-01-19T22:46:00.004+02:00

Aceste fotografii sunt doar o completare a povestii anterioare despre biserica veche de lemn de la Barsana. Pe locul ramas gol aproape doua secole dupa mutarea ei in mijlocul localitatii se ridica astazi aceasta manastire de calugarite cu hramul "Soborul Sfintilor 12 apostoli".

Biserica veche de lemn de la Barsana

2010-01-08T17:38:00.011+02:00

O biserica cu amintiri pierdute.
Detaliile deosebite ale arhitecturii in lemn a bisericii vechi de trei secole si frumoasa pictura interioara au contribuit la includerea acestui lacas in lista Patrimoniului Mondial Unesco. Alaturi de aceste mult admirate calitati, biserica are propria ei poveste. O istorie a unor evenimente pe care memoria le uita astazi mai usor decat in alte vremuri.

Biserica a fost construita in 1711 ca multumire pentru protectia in timpul Ciumei Mari din anul anterior. A fost inaltata atunci pe locul numit "Parul Calugarului" pe Valea Slatioarei de preotul Ioan Stefanca ajutat de fiul sau Gavril si de localnicii din zona.
Gavril va ajunge in anii urmatori episcop si va hotara, in 1739, mutarea bisericii pe Valea Izei, pe un platou alaturat localitatii Barsana unde o va transforma in schit. Pe acest platou exista atunci un cimitir aparut in urma luptelor cu turcii de la 1717.
In jurul anului 1780 calugarii vor parasi acest schit pentru a se indrepta spre o manastire din Neamt si biserica ramane parasita. Localnicii din Barsana vor hotara in 1795 mutarea ei in localitate pe Dealul Jborului in mijlocul unui alt cimitir in care erau ingropate victimele Ciumei Mici din 1742. Acesta este locul pe care biserica a ramas pana astazi.

Pe locul vechiului schit de langa localitate Barsana se inalta astazi o manastire noua de calugarite construita incepand din 1993. Nu se mai vede nimic din vechiul cimitir sau cladirile fostului schit, doar o troita de lemn aminteste de locul unde se afla vechea biserica.
Pe Dealul Jborului in centrul Barsanei aceasta din urma se afla astazi in mijlocul unei livezi de meri alaturi de urmele a zeci de morminte. Li se mai disting doar formele de pamant si bucati din crucile foarte vechi din piatra de pe care literele s-au sters demult.

Domeniul Cantacuzino din Floresti Prahova

2009-12-27T23:17:00.018+02:00

La nord de Ploiesti, pe malul Prahovei mai exista inca ruinele ultimului palat Cantacuzino (Micul Trianon).

George Grigore Cantacuzino incepe constructia sa in 1911, pe locul vechiului conac construit tot de el in a doua jumatate a secolului XX. Dorea o noua imagine, o noua forma de reprezentare a statutului familiei. Viziunea arhitectului I. D. Berindei s-a dovedit potrivita inceputului de secol XX si aspiratiilor familiei Cantacuzino. El va intocmi proiectul pentru noul palat de la Floresti dupa ce realizase cu putini ani inainte palatul familiei din Bucuresti de pe Calea Victoriei, astazi Muzeul George Enescu.

Proiectul si lucrarile incepute in 1911 au fost foarte ambitioase. Palatul in stil eclectic francez urma sa fie completat de o suita de gradini si fantani tot dupa modelul celor de la Versailles, inlocuind complet vechiul conac si parc existent. Lucrarile nu au fost insa terminate. G. G. Cantacuzino moare in 1913, in 1914 izbucneste Primul Razboi Mondial iar in 1916 zona este ocupata de armata germana. Aceasta din urma va admira arhitectura fastuoasa a palatului dar se va bucura din plin de invelitoare sa din arama si o va folosi pentru confectionarea de obuze.

Dupa razboi, domeniul ramane in proprietatea lui Mihail G. Cantacuzino care insa va locui doar in Bucuresti, neocupandu-se deloc de palatul ridicat, inchis dar nefinisat de la Floresti. In 1945 constructia se afla in proprietatea fiicei acestuia, Alice Cantacuzino, care cere Comisiunii Monumentelor Istorice trecerea ei sub protectie legala. Comisiunea va accepta apreciind mai mult frumusetea parcului si insemnatatea istorica a locului frecventat de numeroase personalitati in ultimul sau veac de existenta.

Odata cu instaurarea regimului comunist familia Cantacuzino va parasi tara, palatul si parcul de la Floresti ramanand neterminate. Localnicii au luat tot ce au putut gasi util in cladire (acoperis, tamplarii si geamuri, balustrade iar apoi piatra si caramida cand aveau nevoie). S-au mai adaugat apoi si cateva sesiuni de filmari, unele cu scene de razboi care au dus la si mai mari deteriorari ale constructiei.

Astazi, din palat au mai ramas doar zidurile exterioare, urme ale unor ziduri interioare si urme ale boltilor ce acopereau pivnitele. In gradinile ce inconjurau constructia au ramas putini copaci batrani si fundatiile unor fantani alaturi de care mai sta in picioare carcasa unui turn de apa. La o privire atenta se mai vede si locul in care se amenajase candva un lac.
In ciuda starii foarte avansate de degradare palatul este impunator si impresionant. Daca vii din directia vechilor porti ale domeniului si treci pe sub elegantul blazon al familiei, intri si astazi in palatul Cantacuzino.

Alaturi de acest palat construit la inceputul secolului XX se pastreaza ansamblul conacului din prima jumatate a secolului al XIX-lea, construit de vornicul Grigore Cantacuzino. Este un ansamblu de pavilioane care inchid un mic parc ce are in centru o fantana arteziana si care este completat de o frumoasa biserica.
Din pacate si din fericire acest vechi conac adaposteste astazi un spital TBC. Din pacate pentru ca nu poate fi vizitat iar din exterior e greu de observat ce anume s-a pastrat in acest ansamblu si ce nu iar din fericire pentru ca in acest fel a supravietuit cel putin pana astazi.
Urcand in sus pe valea raului Prahova se intinde pe o suprafata foarte mare parcul de vanatoare cu alei lungi si candva incercuit de un zid de piatra si porti impunatoare de acces.
Cele doua ansambluri alaturate, vechiul conac cu pavilioane mici, balcoane si console din lemn si detalii elaborate de feronerie si noul palat de dimensiuni mult mai mari, intr-un stil eclectic cu elemente baroc si neoclasice, sunt marturia a doua generatii diferite, fiecare cu proriile aspiratii si mode, doua jumatati de veac cu propria lor personalitate. Starea in care se afla ele astazi, dezinteresul, indiferenta si totala necunoastere a istoriei si valorilor pe care le reprezinta sunt marturia urmatoarei jumatati de veac, o urmatoare generatie. Cu un pic de optimism insa va mai urma un veac si alte generatii care fara a da deocamdata prea multe dovezi de preocupare nu duc lipsa de curiozitate.

Bazna - o statiune prea veche

2009-07-16T19:13:00.012+03:00

Bazna este cunoscuta de trei secole pentru apele sale minerale cu bune calitati terapeutice iar statiunea a fost construita incepand din 1850. In jurul anilor 1900 era foarte frecventata si apreciata de transilvaneni.

Astazi, principalii vizitatori sunt pensionarii veniti la tratament dar care ocupa doar o foarte mica parte din dotarile pe care le are statiunea. Cu doua sau trei exceptii, pavilioanele si vilele existente sunt goale, nefolosite, insalubre si ameninta sa cada pe cainii si pisicile care se mai incumeta sa se adaposteasca de ploaie intre zidurile lor. Un hotel si cateva vile au fost insa reamenajate si ofera toate serviciile pentru o vacanta sau doar un sfarsit de saptamana foarte placut astfel incat zona incepe sa fie cautata de brasoveni, sibieni sau clujeni care apreciaza linistea locului.
Eu am apreciat in primul rand spiritul grijuliu strangator al romanului de care nu se dezmint nici locuitorii de aici. Mai exact, chiar daca sunt vechi si nu mai avem de ce sau cum sa le folosim, chiar daca s-au stricat demult si nici prin cap nu ne trece sa le reparam, cu gandul ca om face la un moment dat ceva cu ele, noi strangem cu sarg tot felul de lucruri pe care le ascundem bine in locuri dosnice si de care uitam a doua zi. Dupa o vreme ne ies in cale si ne miram ca mai exista, nu ne mai amintim la ce am fi vrut sa le folosim si le mai lasam la locul lor un pic.
Datorita acestei calitati bine cultivate a oamenilor de pe aici si dintr-o lipsa totala a vreunui spirit distrugator am gasit la Bazna majoritatea constructiilor (daca nu chiar toate) pe care le-a avut statiunea inca de la inceputurile sale. Trecand peste vilele de inceput de secol trecut si pavilioanele pentru bai ceva mai recente, am dat peste doua constructii mai speciale, un strand foarte vechi si un cinematograf.

Daca nu reuseam sa ma uit in interior, strandul asi fi fost convinsa ca este orice altceva. Este de dimensiuni mici si are forma dreptunghilara cu patru turnuri de colt, intrarea pe centrul laturii dinspre faleza si inca o anexa pe una din laturile scurte. In partea opusa intrarii se lipeste de o stanca. Vazandu-l din exterior m-asi fi asteptat sa vad si minim o turla inaltandu-se in centru ca intr-o manastire miniaturala construita din lemn de copii in mijlocul padurii.

Cinematograful strajuieste faleza destinata promenadei. Panta fiind destul de accentuata, doua randuri de scari asigura accesul la sala de spectacole a carei intrare este constituita de o larga terasa, acum acoperita cu o vegetatie haotica si populata de o fauna incerta.

Incadrate de un hotel gigantic recent renovat si amenajat si de cateva pensiuni amenajate tot in ultimii ani, aceste locuri parasite isi au oarecum farmecul si romantismul lor, cel putin cat timp vremurile sunt ingaduitoare cu ele.

Castelul de la Buia, jud. Sibiu

2009-06-24T00:19:00.004+03:00

Am gasit o brosura editata la Sibiu in 1919 care prezenta Castelul de la Buia ca fiind un monument istoric ce pastreaza amintirea domnitorului muntean Mihai Viteazul. Mai exact, acest castel (si intreg domeniul Buia) s-a aflat in proprietatea domnitorului pentru o perioada de aproximativ doi ani, un dar primit de la principele Ardealului, Sigismund Bathory.
Aceasta este o perioada mult prea scurta din viata domeniului (astazi intinsa pe mai bine de sapte secole) dar istoria a pastrat-o. Cu exceptia a cativa ani in care s-a aflat in proprietatea comitelui sas, a principelui Ardealului sau a domnitorului Munteniei, el a fost stapanit de nobili maghiari.
M-am gandit sa caut mai multe informatii despre acest castel si cunoscandu-i locatia sa il pot eventual gasi cand ma aflu in zona. Ce am reusit sa aflu mi-a injumatatit cu siguranta elanul (desi nu pot spune ca m-a si mirat).

Asa arata castelul in jurul anul 1919 cand se precizeaza ca este inca locuit dar ca fortificatiile ii sunt partial in ruina.

Asta este tot ce a mai ramas astazi din castel.

Poarta principala de acces si teiul secular "langa care domnul castelului aducea judecata supusilor sai"

Ce a mai ramas din fatada principala a castelului si teiul (dar se pare ca nimeni nu mai judeca nimic)

Curtea interioara care este ingrijit amenajata si corpurile principale de locuit

Ceva din ce se mai poate distinge din fosta curte interioara si cateva ziduri ramase in picioare

Capela castelului si intrarea in incaperile intunecoase

Contrafortii capelei ce au reusit sa reziste vremurilor

In 1919, castelul era inca locuit de familia grofului maghiar Bela dar dupa 1930 intra in proprietatea statului roman si este transformat in dispensar si casa de nasteri. Dupa instaurarea regimului comunist i se gaseste o utilizare mai eficienta ,CAP, iar intr-un final mai apropiat noua este parasit in totalitate. Astazi, castelul este considerat monument istoric pe cale de disparitie, inclus pe diverse liste ale diverselor comisii, directii si ministere in vederea restaurarii.
Am citit articolele din presa si declaratiile din partea comisiilor de cultura dar si a localnicilor. Perspectiva unei restaurari perfecte este sclipitoare, castelul are o arhitectura de factura renascentista specifica in zona si o istorie lunga care pastreaza evenimente interesante. Nu am reusit sa gasesc insa nicaieri o cat de mica intentie in ceea ce priveste utilizarea care i-ar fi cea mai potrivita. Ce vor face localnicii, directia pentru cultura sibiu sau ministerul culturii cu un castel impecabil? Cine il va intretine? Cum va fi folosit pentru a-i pune in valoare calitatile de monument istoric de importanta nationala? Poate ca pornind de la astfel de probleme se poate raspunde mai usor la intrebarile despre cine? de unde bani? si cand? se va putea face ceva pentru castelul de la Buia.

Surse:

- fotografiile alb-negru sunt reproduse din brosura editata la Sibiu in 1919

- fotografiile actuale (cele rosii) le-am gasit aici:
www.rumaenienburgen.com/transilvania/buia-foto.htm

- mai multe informatii despre istoria castelului si starea sa actuala:
http://old.sibianulonline.ro/articol/ziar/sibiu/castelul-abandonat/9561/
www.ziaruldesibiu.ro/fullnews.php?ID=1074

Bucuresti - patrimoniul efemer

2009-05-11T18:03:00.007+03:00

Aproape fiecare strada din centrul Bucurestiului isi are paragina ei: case cu unul sau doua nivele, nefolosite de proprietari si aflate intr-o stare de degradare mai mult sau mai putin avansata.

str. Grivitei nr. 54

De cele mai multe ori, scenariul este standard. Intr-o prima etapa, locuintele raman goale, complet nefolosite si parasite in mijlocul orasului. Furtunile si zapezile le aduc stricaciuni pe care, desi minore, nu are cine sa le repare. Odata ce se aseaza si praful gros pe geamuri, devine evident ca familiile nu doar au plecat in vacanta si in case se instaleaza tiganii. In aceasta a doua etapa se succed o serie de evenimente care desi foarte brutale, nu se intind pe o perioada de timp foarte lunga. Se sparg geamurile care sunt inlocuite de cartoane si uneori de caramizi, incep sa se rupa bucati din acoperis, daca exista decoratii de fatada, ele dispar impreuna cu tencuiala ce acopera zidaria iar curtile se umplu de gunoaie. In interiorul caselor se intampla exact acelasi lucru, dispare orice fel de obiect, balustrada, soba sau tencuiala si invadeaza gunoaiele.

Palatul Cazzavillan - str. Temisana nr. 2-4

Str. Hristo Botev nr. 38

str. Mantuleasa nr. 15

Cum reusesc tiganii sa le aduca intr-o astfel de stare, in timp ce ei dorm si mananca inautru, pentru mine o sa ramana mereu un mister. Oricum, dupa un timp, din case ramane doar zidaria si eventual o parte din acoperis.

Str. Cameliei nr. 14

Str. Cameliei nr. 38

Intradevar, Bucurestiul este un oras scump, valoarea terenurilor in zona centrala este astronomica iar astfel de consructii nu le pot tine piept cladirilor de birouri atat de necesare economiei nationale. Acesta nu este totusi un motiv suficient pentru a umple orasul de darapanaturi. O parte din ele sunt doar foste case de mahala, improprii astazi in mijlocul orasului, dar cele mai multe sunt cladiri frumoase, considerate monumente istorice si protejate prin niste legi care ar trebui sa si functioneze. Sumele mari investite pentru noile caldiri ar ajunge si pentru renovarea si extinderea acestora din urma.

Cinematograful Grivita

Zlatna - Castelul de la Izvorul Ampoiului

2009-04-22T14:39:00.006+03:00

Castelul a fost construit intre cele doua razboaie mondiale si a fost folosit ca resedinta de vara si birouri administrative pentru cei care se ocupau de afaceririle miniere din zona. Dar starea jalnica in care se afla astazi si faptul ca a fost parasit si devastat nu se datoreaza decaderii industriei miniere din Zlatna.
Din 1950, in castel a functionat o scoala locala si s-au organizat tabere pentru elevi. Asta pana in 1985 cand constructia a fost folosita ca platou de filmare pentru celebra productie "Noi cei din linia intai". Marele maestru Sergiu Nicolaescu nu si-a anuntat toate intentiile si copiii din localitate au fost imbracati in uniforme noi de pionier si trimisi sa il astepte cu flori. Dar filmarea scenei finale inainte de parasirea platoului a inclus incendierea castelului. Banii pentru reparatii nu au mai fost trimisi niciodata iar orasul nu a mai facut nimic in acest sens. Oamenii din partea locului, suparati pe comisar ca le-a ars castelul si asteptand bani de la partid, au hotarat intr-un final ca scoli au destule si copiii se pot juca si in spatele blocului si s-au decis sa scoata singuri un ban din ultimele lucruri care se mai puteau folosi: tamplariile castelului, balustrade, lemnul ramas, chiar si toata instalatia electrica pe care au extras-o cu sarg din pereti.

Castelul a fost vandut de catre primarie, la licitatie, acum cativa ani la un pret minuscul. Nici prin cap nu le-a trecut ca ar putea face chiar ei ceva acolo. Probabil ca localitatea dispune de nenumarate surse proprii de venit. Cum de ne hotaram noi asa usor ca astfel ce constructii sunt inutile?
Acum insa, cum toata lumea isi inchipuie ca orice lucrare legata de constructii trebuie sa fie mai ieftina decat strangerea fanului dar trebuie sa scoata apoi mai multi bani decat dintr-o monetarie de stat, proiectele mult laudate ale investitorilor italieni de amenajare a unor apartamente de vacanta asteapta probabil gratia divina.
Un lucru bun tot s-a intamplat insa in ultimii doi ani: i-a fost refacuta integral sarpanta, invelitoarea si sitemul de jgheaburi. Chiar si in lipsa tamplariilor exterioare, asta il va mai feri inca o vreme de alte degradari importante.

Valea Ariesului - catunele de la Garda

2009-04-06T22:34:00.012+03:00

Daca auziti vreodata basme in care voinicul are de traversat sapte munti si sapte vai, sa stiti ca locurile despre care se vorbeste se afla in Muntii Apuseni. Aici sapte nu este atat o cifra magica cat un minim de parcurs pentru a descoperi locurile si lucrurile cautate. Exagerez putin dar plaiul mioritic ma uimeste de fiecare data. Oricum, cine vrea sa inteleaga semnificatia expresiei din povesti poate alege oricare traseu din acesti munti si poate fi sigur ca aventurile si comorile chiar exista.

Anul acesta, in ultimele zile din martie, este inca o primavara tarzie. Ultimele urme de zapada nu vor sa treaca iar soarele nu se poate hotari sa apara. Primavara imprumuta incert din culorile toamnei.

Bucuresti - Casa Melik

2009-03-24T20:48:00.001+02:00

Casa se afla undeva pe stradutele din jurul intersectiei Bulevardului Carol I cu Calea Mosilor, mai exact pe str. Spatarului la nr. 22. Are o varsta de mai bine de 250 de ani si este considerata cea mai veche locuinta din Bucuresti.

Fara a incerca confirmarea sau infirmarea acestei afirmatii, cu singuranta se poate spune ca este cea mai bine ingrijita locuinta veche din Bucuresti.

Admirand-o astazi e greu de spus cum arata atunci cand a fost construita si ce i-au adaugat si modificat interventiile si utilizarile ulterioare. A fost, rand pe rand, locuinta, azil, din nou locuita, depozit de muzeu si de 15 ani functioneaza aici Muzeul Pallady. A apartinut unor familii, comunitatii armene sau direct statului. A suferit reparatii, consolidari, restaurari, recompartimentari si amenajari in functie de utilizari, atat direct sub mana proprietarilor cat si sub cea a arhitectilor.
Astazi, intrega proprietate straluceste. Cladirea este curata si ingrijita, in interior, unde sunt adapostite colectii de arta, se pastreaza atmosfera unei locuinte care primeste oaspeti, gradina este amenajata si plantata, un adevarat parculet racoros pe timpul verii, pana si gardul arata ca este o casa cu stapan. La sfarsit de saptamana, in veranda inchisa de la etaj se tin cursuri de pictura pentru copii iar din cand in cand se organizeaza serate tematice.

De ce vorbesc atat de frumos? Pentru ca, desi nu ar trebui, ma mira, ma mira faptul ca in Bucuresti se poate avea grija si doar de o simpla casa, si doar de catre institutii ale statului, si doar pentru o functiune ca cea de muzeu. Nu e vreun palat al capitalei ,arhitectura ei nu iese cu absolut nimic in evidenta, nu margineste nici un bulevard reprezentativ, nu a avut proprietari importanti, nu s-a semnat nimic de o insemnatate istorica inautru si nu a murit nici o personalitate (e drept, cladirile cu astfel de calitati sunt mult mai predispuse capacitatii distructive umane). Ma indoiesc insa ca toata aceasta grija i-a fost acordata pentru calitatea sa de monument istoric, pentru valoarea dovedita de vechime, pentru cea de marturie a unui tip de case mici boieresti in capitala, pentru elementele de arhitectura traditionala romaneasca pe care le pastreaza, pentru compartimentarea aproape nealterata sau pentru valoarea colectiei de arta donate pentru a fi adapostita in acest spatiu. O fi de vina scepticismul meu bine cultivat dar stiu ca asemenea calitati sunt mult prea usor de calcat in picioare, mai ales in centrul capitalei. Imi raman astfel cateva variante pentru justificarea unui asemenea caz, astazi fericit: construirea initiala intr-o zodie extrem de favorabila, un sacrificiu de sange (cel putin un cocos mare) in fundatie sau vreo vraja de trecere undeva in zona portii de acces.

Gradinari - Conacul Otetelesanu

2009-03-11T00:04:00.001+02:00

Cat timp nu mai esti pe drumurile nationale si ratacesti in deriva pe araturile cu doua benzi care leaga satele din mijlocul campiei romane, ai sansa sa intalnesti cate un loc precum cel de la Gradinari.

Este un conac, nici mare, nici mic, la marginea satului, oarecum pierdut intr-o vegetatie dezordonata.
Fosta casa de la tara a familiei Otetelesanu, avea candva niste terase frumoase, un parc mare si ingrijit, un salon deschis pranzurilor si seratelor pentru prietenii din oras si o exceptionala haita de ogari. Dar a trecut ceva vreme de atunci. Daca am inteles bine, intr-o ultima perioada si pana nu demult, a functionat aici un camin de copii cu handicap.

Constructia respecta un stil neoclasic curat, regasit si la interior. Datorita decoratiei usor agresive intr-un portocaliu contrastant cu rosul caramizii aparente, si a simetriei nu departe de perfectiune, ai mereu impresia, inconjurand-o, ca te joci cu un cub rubik.
In haosul din curtea conacului, nu pot sa imi dau seama cum a arata parcul, dar am observat cei doi copaci care flancheaza indeaproape treptele ce coboara spre gradina (asi fi vrut sa stiu ce fel de pomi sunt). Pe fatada principala, accesul este deasemenea flancat, in cazul acesta de doi brazi, acum foarte inalti. Ei stau insa pe linia colturilor constructiei pentru a lasa vizibila intreaga fatada, cu terasele de la parter si etaj, care priveste spre intrarea in localitate dinspre Bucuresti.
Interiorul este complet gol si foarte deteriorat (chiar si fotografiile au iesit aici sub orice critica) dar cu urme de mozaicuri si picturi realizate pe pereti de copii bolnavi care au locuit aici. Centrul casei este liber pe toate nivelele si acoperit cu un luminator.

Proprietatea a fost retrocedata si vanduta. Conacul este monument istoric clasat astfel incat din 2007 a fost inceput un proiect de consolidare, restaurare si refunctionalizare. Imaginile sunt putin vechi, poate chiar s-a si facut ceva.

Tusnad - o veche pensiune

2009-03-06T00:05:00.000+02:00

Undeva la marginea statiunii, o alee porneste din drumul principal pentru a trece pe sub padure si a se intoarce apoi din nou in acesta. Destul de departe de agitatia centrului, de hotelurile, baile si restaurantele cautate, e un bun loc de plimbare intr-o dimineata de iarna.

Am gasit aici o pensiune in paragina care m-a oprit pentru o vreme din drum. Prima data am crezut ca este inceputul unei fortificatii. Dar se termina mult prea repede. Arata ca o mica cetate dar are cerdac si misterioase vechi intrari arcuite de pivnite. Este ascunsa partial de copaci inspre drum, iar in spatele sau incepe padurea de brazi.

O constructie mai mult decat ciudata pentru o pensiune dar, se pare, foarte practica. Un fel de plan de fortificatie in miniatura si fara curte interioara. Mi-a adus aminte de ceva legat de Alba ca Zapada si de o turta dulce (nu gasesc nici o scuza pentru asta).
Pe aceeasi alee linistita mai sunt cateva pensiuni astazi nefolosite, goale sau partial locuite de tigani. Totusi, dimensiunile lor nu sunt mici, par a fi avut numerosi turisti si cu singuranta o viata placuta.

Acum sunt doar ziduri si multa liniste. Au sa dispara si zidurile in curand.

Sinaia - vila si capela Stirbei

2009-02-25T23:11:00.003+02:00

Domeniul Stirbei era unul dintre cele mai frumoase din Sinaia. Cel putin asa se povestea la inceputul secolului trecut. Pana astazi s-a mai scris insa putina istorie si nu una dintre cele mai ingaduitoare cu astfel de lucruri.
Am suprapus cateva descrieri vechi peste situatia de anul acesta si a rezultat un tablou jalnic.
La sosea, pe latura opusa primariei, se desfasura o linie de brazi in spatele carora era amenajat un mic lac cu alei pentru trasuri pe ambele parti. Peste acestea s-a construit marele hotel Montana. Urma vila, care s-a pastrat fiind utilizata de administratia publica locala, cu frumoase trepte flancate de sculpturi, terasa acoperita marginita de doua turnuri-foisor si doua aripi simetrice. Daca intrega curte si deschidere la sosea i-au fost complet blocate de hotel, in ultimii ani s-a construit pe latura de sud si un contemporan complex comercial cu restaurant, terasa si centru de inchiriat echipament sportiv. In spatele vilei se intindea un parc natural, loc ideal pentru cladirea si traseul telecabinei care urca la Cota 1400 si a carei parcare se opreste abia in fatada vilei. In spatele acestei noi constructii, aproape sub linia firelor telecabinei, a ramas ascunsa intre copacii ramasitelor de parc capela domeniului, o constructie mica intr-un stil neoclasic simplu, a carei cruce a luat-o demult vantul.

Complet ascunse in dezvoltarea haotica si impertinenta a statiunii, descoperirea acestor vechi constructii ofera aceeasi satisfactie ca dezgroparea unor comori din jungle sau deserturi. Efortul isi are insa rasplata sa caci in spatele tuturor dreptunghiurilor lipsite de personalitate, aceste locuri au o eleganta si un romantism tacut pe care greu mai stim sa le modelam. La acestea se adauga si un aspect usor fantastic, ca din povestile copilariei, detaliu daruit doar cladirilor din zonele dedicate vacantelor, aproape niciodata permis in mediul urban.

Capela din parc a avut o soarta mai trista decat vila, nereusind sa i se atribuie nici un fel de functiune in ultimii 70 de ani. Se mai strang copii seara, loc pitoresc pentru asa ceva, doar ca au reusit sa roada toata pictura interioara, candva realizata de Gh. Tattarescu, si pardoseala in care au sapat niste frumoase gropi, sperand sa descopere comorile familiei (de parca familia nu avea ceva mai bun de facut cu ele). Zidurile nu au reusit sa le miste dar nici mult nu mai este. Oricum, ploaia, zapada si vantul i-au ajutat si au indepartat si decoratia exterioara. Blazonul din piatra se afla in interior, repozitionarea lui in structura zidului din jurul capelei salvandu-l de la vreo utilizare precum sprijin pentru cotete sau fundatie de gard.
Structura din lemn de pe fatadele constructiei era menita sa sustina o folie de protectie minima impotriva zapezii dar s-a dovedit mai utila pentru sanius. Schela de pe fatada principala indica cel putin un inceput de preocupare pentru restaurarea constructiei, asta daca nu a fost instalata de cineva care a pus gand rau tablei care inveleste cupola.

Toate constructiile din jur nu sunt interventii reversibile (poate doar complexul comercial si parcarea) dar cladirile vechi s-au pastrat si chiar fara pic de anturaj, asta le mai da sanse spre o soarta mai buna.

Copsa Mica

2009-02-21T21:14:00.002+02:00

Prima data, si asta a durat cam 50 de ani, a fost un stralucit exemplu al industrializarii care ne asigura fericirea. Acum, adica de 20 de ani deja, este cel mai sigur exemplu la intrebarea "ce este poluarea ?". Anul acesta putem aniversa 70 de ani cu Copsa Mica.

Pentru cei care frecventeaza ruta C.F.R. Brasov - Teius, este unul dintre punctele de atractie. Despre ceva atat de negru iti povesteau doar bunicii si ei spuneau ca s-ar afla in iad. In ultimii ani a fost putin mai bine, pe de o parte pentru ca eu ma obisnuisem cu ideea iar pe de alta parte pentru ca fumul care se ridica din fabrica e alb, doar usor gri, casele si acoperisurile lor sunt mai putin negre si s-au construit destul de multe cladiri noi care mai aduc un pic de culoare si fac zona sa para mai vie.

De data acesta, trecand prin localitate cu masina nu cu trenul, am profitat de ocazie. Am tinut cu tot dinadinsul sa vad ce sunt acele cladiri de beton negre care au ramas parasite in partea de est a orasului.

Se poate intra linistit, nu te impiedica nimeni, zona fiind complet parasita. Nici macar vreun caine speriat nu-si duce traiul pe acolo, singurii vizitatori parand a fi doar trecatorii mult prea curiosi, si localnicii in cautare de fier vechi si caramizi inca posibil de refolosit.
Constructiile, asa cum au supravietuit pana astazi, sunt niste schelete incerte si o sursa extraordinara de supozitii haotice: a fost un incediu, trebuie sa fi fost foarte mare / n-a fost, stiu eu, cenusa este de la furnale / aha, atunci vreo trei explozii, uite cum arata zidurile de caramida si maldarele de moloz / nu cred, n-am auzit sa fi fost si incidente / ceva legatura cu al doilea razboi mondial? de atunci am vazut imagini care sa semene cu asta / dar a fost inchis abia in `93 / acelea sunt locuri perfecte pentru sniper-i si pe aici pare sa fi trecut un tanc /n-are ! / bine, oricum e un decor bun pentru un film de razboi sau unul SF / dar nu pare sa fi aratat mult diferit cand functiona, ceva mai multa tabla si probabil vreo cateva rampe / aici lucrau oameni, si nu erau putini.
Intorceam destul de des privirea spre localitate sa ma asigur ca sunt si lucruri familiare si lucruri care se misca. Nu doar ca locul nu seamana cu nimic cunoscut dar este asa de negru, de gol si de inert incat trece cu mult peste ce inseamna parasit sau dezafectat. La un moment dat, am vazut in spatele constructiilor, sub deal, o biserica. Asta m-a linistit putin caci de jur imprejur nu se remarcau decat verticale de furnale.

Acum, chiar daca locul nu arata atat de ingrozitor ca in articolele din National Geographic, mai bine raman cu o imagine mai stearsa a modului in care locuiau si lucrau aici oamenii in epoca de glorie a intreprinderii.
Nu prea inteleg insa ce se intampla cu toate constructiile, in acest caz si in multe altele, adica ridicam tot felul de colosi, buni sau rai, folositori sau inutili in functie de interesele si prioritatile anilor in care traiesc si ne asteptam de fiecare data sa ne acopere natura gunoaiele?

Intr-un final, multumim cu drag partidului, pentru infloritoarea industrie metalurgica, pentru negrul de fum, pentru intoxicatiile cu plumb, pentru conditiile de trai impecabile ale bravilor cetateni si sa nu cumva sa uitam, pentru atat de necesarele cote ale apelor Dunarii.

Si o mica observatie care mi-a readus zambetul pe buze la iesirea din oras: toti stalpii liniilor de inalta tensiune din localitate aveau picioruse ca ale elfilor lui Mos Craciun.