Castelul Nopcea (Nopcsa) din Sacel, Hunedoara

În anul 1889 Elek Nopcsa a intrat în posesia castelului de la Săcel, de lângă Hațeg, unde s-a mutat cu întreaga familie. Acest castel a fost construit de familia Botoroagă din satul Săcel și a ajuns în proprietatea familiei Nopcsa ca urmare a unor datorii neplătite. Fratele lui Elek, Francisc, având o pasiune pentru botanică, a realizat un parc dendrologic foarte apreciat de către cunoscători, în apropierea castelului. Franz Nopcsa avea apartamentul său în castel, iar una dintre camerele faimoase era vestita “cameră a oglinzilor venețiene”, o încăpere îmbrăcată integral în lemn de nuc ce avea pe fiecare perete mari oglinzi spectaculoase. Holul castelului era o adevărată galerie de trofee de vânătoare, iar din turn se poate admira o minunată priveliște a Țării Hațegului.

Castelul a fost pierdut de familia Nopcsa, odată cu terminarea Primului Război Mondial și cu confiscarea averilor nobilimii maghiare din Transilvania.

Un aspect interesant legat de domeniul Săcel, de care se leagă strâns numele lui Franz Baron Nopcsa, este acela că, prin testament, Alexius Nopcsa, tatăl lui Franz, singurul proprietar al domeniului, a lăsat castelul de aici lui Carol Pallavicini, nepotul său și de asemenea nepot al Margrafului Johann Pallavicini, Ambasadorul Austro-Ungariei la Constantinopol pe timpul războiului.

Acest fapt, contestat după moartea sa de către soția fiului său Elek, poate fi înțeles ca un act de conservare. Alexius știa că proprietățile nobilimii maghiare sunt confiscate după război, acesta fiind cazul domeniului din Fărcădin, care în 1919 a fost trecut în proprietatea Generalului Berthelot. Era de la sine înțeles că, odată fiind în proprietatea moștenitorului familiei Pallavicini, această influentă familie cu legături în întreaga Europă va încerca să păstreze castelul și nu va permite confiscarea sa. Probabil acesta a fost chiar motivul pentru care Statul Român, după ce a naționalizat domeniul în anul 1921, l-a redat în anul 1933, după moartea lui Franz Nopcsa, moștenitorului de drept, Carol Pallavicini, chiar dacă acesta nu a intrat efectiv în posesia lui niciodată...

Se pare că la un moment dat, neoficial, castelul a fost donat de către Franz Nopcsa Institutului Geologic Român, cu toate că acesta nu avea niciun drept legal asupra domeniului. Mai târziu, în anii ’50, castelul Săcel a fost realmente devastat, regimul comunist defrișând parcul cu arbori rari, asanând iazurile, distrugând grădina și în final arzând întreaga bibliotecă aflată aici, chiar în curtea castelului. Martori oculari au povestit că a fost nevoie de 3 zile pentru a arde toate cărțile și caietele legate în piele groasă de vită... După ani, castelul a devenit gazdă pentru o școală specială destinată copiilor orfani care, după moda perioadei comuniste, trebuiau exilați la marginea societății. După schimbarea regimului din România și odată cu restructurarea sistemului de protecție a copilului, castelul și-a pierdut utilitatea și, din cauza lipsei de fonduri a autorităților, se degradează iremediabil în fiecare zi...

Familia Nopcsa a avut mai multe proprietăți, dar cele mai cunoscute au fost: Conacul Nopcsa din Fărcădin (G-ral. Berthelot), Castelul Nopcsa din Zam, Castelul Nopcsa din Arad și Curia Nopcsa din Densuș.

(www.nopcsa.ro)

(foto: Daniel Guţă, www.adevarul.ro)

(foto: http: www.nopcsa.ro)

Inceput de primăvară

Zi de targ la Campulung Moldovenesc

Cluj - Statuia Sfantului Gheorghe

In 1373, fratii Martin si Gheorghe, fii ai zugravului Nicolae din Cluj, realizeaza aceasta statuie pentru imparatul Carol al IV-lea (1355-1378). Originalul se afla si astazi in incinta palatului regal din Praga.
Stauia din Cluj este o copie identica a originalului, realizata in jurul anului 1900 si amplasata initial in actuala piata Lucian Blaga. In 1960 a fost mutata in scuarul din fata bisericii reformate de pe strada Mihail Kogalniceanu unde poate fi admirata si astazi.

vechiul amplasament al statuii

Vacanta de vara

Bucuresti - Biserica Coltea

In imediata apropiere a Pietei Universitatii, pe bulevardul Ion. C. Bratianu, se pot admira biserica si spitalul Coltea, proaspat iesite dintr-un lung proiect de restaurare.

Cele doua cladiri sunt singurele ramase dintr-un ansamblu a carui constructie a inceput in secolul al XVII-lea cand Udrea Doicescu ridica in acest loc o biserica de lemn cu hramul Sfanta Paraschiva. Dupa moartea ctitorului, fratele sau, Coltea Doicescu, va inchina biserica Mitropoliei care la randul sau va vinde locul marelui spatar Mihai Cantacuzino. Acesta din urma va ridica aici, la inceputul secolului al XVIII-lea,  o manastire ce cuprindea o biserica mare, pe locul celei vechi, trei paraclise, un spital, o scoala si toate anexele necesare lacasului de cult, toate fiind inconjurate de un zid de incinta cu un turn clopotnita deasupra portii de intrare.

Manastirea va fi grav avariata de cutremurele de la inceputul secolului al XIX-lea si va fi reconstruita in stil neoclasic intre anii 1836 si 1842. Biserica isi pastreaza forma initiala dar cele doua turle acum instabile vor fi inlaturate.  In a doua jumatate a secolului al XIX-lea este construit actualul spital Coltea si vor fi demolate zidurile de incinta ale manastirii si turnul Coltei.  Biserica sufera si ea mai multe interventii printre care si acoperirea vechilor fresce cu o noua pictura in ulei realizata de Gheorghe Tattarăsc in 1871.

 Biserica si Spitalul Coltea in 1900

Dupa 1900 se vor realiza mai multe proiecte de restaurare pentru biserica, partial finalizate, in 1938-1942, 1945-1950, 1977, 1990, cel din urma aproape incheiat. In principiu, astazi biserica poate fi admirata in forma ei initiala, cu plan trilobat, cu cate o turla peste pronaos si naos si cu pridvor deschis la intrare. 

Portalul bisericii este realizat folosind o combinatie de influente decorative orientale si occidentale. Golul usii este incheiat cu un arc trilobat oriental fiind incadrat de doua coloane bogat decorate cu elemente vegetale si avand capiteluri corintice. Pe piedestalele lor sunt sculptate figuile celor patru evanghelisti. Coloanele sustin un antablament de influenta renascentista pe care sunt sculptati doi grifoni inaripati intre care se deschide un spatiu in care a fost cel mai probabil inscrisa pisania bisericii. Nu se stie nimic despre aceasta pisanie, doar o veche poveste care spune ca ar fi fost rasa de turci dupa uciderea spatarului Mihai Cantacuzino. Portalul este incheiat de un vultur bicefal, parte a blazonului familiei Cantacuzino.

Pridvorul bisericii este sustinut de zece coloane cilindrice din piatra, avand capiteluri decorate cu foarte frumoase motive zoomorfe. Arcele pridvorului sunt pentalobate iar piedestalele coloanelor sunt legate cu panouri sculptate din piatra. Aceste panouri provin de la turnul Coltei, demolat in 1888. 

 Capitel sculptat al uneia dintre coloanele pridvorului ilustrand un pelican

Alba Iulia - Catedrala Romano Catolica

   Catedrala, in forma sa actuala, a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIII-lea pe locul vechiului lacas de cult care fusese ars si distrus aproape in totalitate de tatari in 1241. In secolul al XVI-lea a fost suprainaltat turnul din dreapta intrarii si a fost adaugata capela de pe latura de nord. Bolta si frontonul intrarii de vest au fost realizate in secolul al XVIII-lea.

   In decursul a 10 secole de existenta, lacasul de cult a apartinut unor rituri diferite, catolic, unitarian, calvin si din nou catolic. Astazi este Catedrala Arhiepiscopiei Romano Catolice Alba Iulia care in 2009 a aniversat 1000 de ani de existenta.

In interiorul catedralei, pe latura de sud in dreptul intrarii, se afla mormantul lui Iancu de Hunedoara, alaturi de cel al fratelui sau Johannes Miles si al fiului sau mai mare Ladislau iar pe latura de nord spre altar cele ale reginei Isabella si a fiului sau Ioan Sigismund. 

Absida laturii de nord a transeptului mai pastreaza doua randuri de fresce partial distruse relizate in secolele XIV si XV. 

Pe latura de vest se afla o foarte frumoasa orga datand de la sfarsitul secoului al XIX-lea.

Cateva detalii de pe zidurile exterioare ale catedralei: