Gradinari - Conacul Otetelesanu

Cat timp nu mai esti pe drumurile nationale si ratacesti in deriva pe araturile cu doua benzi care leaga satele din mijlocul campiei romane, ai sansa sa intalnesti cate un loc precum cel de la Gradinari.

Este un conac, nici mare, nici mic, la marginea satului, oarecum pierdut intr-o vegetatie dezordonata.
Fosta casa de la tara a familiei Otetelesanu, avea candva niste terase frumoase, un parc mare si ingrijit, un salon deschis pranzurilor si seratelor pentru prietenii din oras si o exceptionala haita de ogari. Dar a trecut ceva vreme de atunci. Daca am inteles bine, intr-o ultima perioada si pana nu demult, a functionat aici un camin de copii cu handicap.

Constructia respecta un stil neoclasic curat, regasit si la interior. Datorita decoratiei usor agresive intr-un portocaliu contrastant cu rosul caramizii aparente, si a simetriei nu departe de perfectiune, ai mereu impresia, inconjurand-o, ca te joci cu un cub rubik.
In haosul din curtea conacului, nu pot sa imi dau seama cum a arata parcul, dar am observat cei doi copaci care flancheaza indeaproape treptele ce coboara spre gradina (asi fi vrut sa stiu ce fel de pomi sunt). Pe fatada principala, accesul este deasemenea flancat, in cazul acesta de doi brazi, acum foarte inalti. Ei stau insa pe linia colturilor constructiei pentru a lasa vizibila intreaga fatada, cu terasele de la parter si etaj, care priveste spre intrarea in localitate dinspre Bucuresti.
Interiorul este complet gol si foarte deteriorat (chiar si fotografiile au iesit aici sub orice critica) dar cu urme de mozaicuri si picturi realizate pe pereti de copii bolnavi care au locuit aici. Centrul casei este liber pe toate nivelele si acoperit cu un luminator.

Proprietatea a fost retrocedata si vanduta. Conacul este monument istoric clasat astfel incat din 2007 a fost inceput un proiect de consolidare, restaurare si refunctionalizare. Imaginile sunt putin vechi, poate chiar s-a si facut ceva.