Domeniul Cantacuzino din Floresti Prahova

La nord de Ploiesti, pe malul Prahovei mai exista inca ruinele ultimului palat Cantacuzino (Micul Trianon).

George Grigore Cantacuzino incepe constructia sa in 1911, pe locul vechiului conac construit tot de el in a doua jumatate a secolului XX. Dorea o noua imagine, o noua forma de reprezentare a statutului familiei. Viziunea arhitectului I. D. Berindei s-a dovedit potrivita inceputului de secol XX si aspiratiilor familiei Cantacuzino. El va intocmi proiectul pentru noul palat de la Floresti dupa ce realizase cu putini ani inainte palatul familiei din Bucuresti de pe Calea Victoriei, astazi Muzeul George Enescu.

Proiectul si lucrarile incepute in 1911 au fost foarte ambitioase. Palatul in stil eclectic francez urma sa fie completat de o suita de gradini si fantani tot dupa modelul celor de la Versailles, inlocuind complet vechiul conac si parc existent. Lucrarile nu au fost insa terminate. G. G. Cantacuzino moare in 1913, in 1914 izbucneste Primul Razboi Mondial iar in 1916 zona este ocupata de armata germana. Aceasta din urma va admira arhitectura fastuoasa a palatului dar se va bucura din plin de invelitoare sa din arama si o va folosi pentru confectionarea de obuze.

Dupa razboi, domeniul ramane in proprietatea lui Mihail G. Cantacuzino care insa va locui doar in Bucuresti, neocupandu-se deloc de palatul ridicat, inchis dar nefinisat de la Floresti. In 1945 constructia se afla in proprietatea fiicei acestuia, Alice Cantacuzino, care cere Comisiunii Monumentelor Istorice trecerea ei sub protectie legala. Comisiunea va accepta apreciind mai mult frumusetea parcului si insemnatatea istorica a locului frecventat de numeroase personalitati in ultimul sau veac de existenta.

Odata cu instaurarea regimului comunist familia Cantacuzino va parasi tara, palatul si parcul de la Floresti ramanand neterminate. Localnicii au luat tot ce au putut gasi util in cladire (acoperis, tamplarii si geamuri, balustrade iar apoi piatra si caramida cand aveau nevoie). S-au mai adaugat apoi si cateva sesiuni de filmari, unele cu scene de razboi care au dus la si mai mari deteriorari ale constructiei.

Astazi, din palat au mai ramas doar zidurile exterioare, urme ale unor ziduri interioare si urme ale boltilor ce acopereau pivnitele. In gradinile ce inconjurau constructia au ramas putini copaci batrani si fundatiile unor fantani alaturi de care mai sta in picioare carcasa unui turn de apa. La o privire atenta se mai vede si locul in care se amenajase candva un lac.
In ciuda starii foarte avansate de degradare palatul este impunator si impresionant. Daca vii din directia vechilor porti ale domeniului si treci pe sub elegantul blazon al familiei, intri si astazi in palatul Cantacuzino.

Alaturi de acest palat construit la inceputul secolului XX se pastreaza ansamblul conacului din prima jumatate a secolului al XIX-lea, construit de vornicul Grigore Cantacuzino. Este un ansamblu de pavilioane care inchid un mic parc ce are in centru o fantana arteziana si care este completat de o frumoasa biserica.
Din pacate si din fericire acest vechi conac adaposteste astazi un spital TBC. Din pacate pentru ca nu poate fi vizitat iar din exterior e greu de observat ce anume s-a pastrat in acest ansamblu si ce nu iar din fericire pentru ca in acest fel a supravietuit cel putin pana astazi.
Urcand in sus pe valea raului Prahova se intinde pe o suprafata foarte mare parcul de vanatoare cu alei lungi si candva incercuit de un zid de piatra si porti impunatoare de acces.
Cele doua ansambluri alaturate, vechiul conac cu pavilioane mici, balcoane si console din lemn si detalii elaborate de feronerie si noul palat de dimensiuni mult mai mari, intr-un stil eclectic cu elemente baroc si neoclasice, sunt marturia a doua generatii diferite, fiecare cu proriile aspiratii si mode, doua jumatati de veac cu propria lor personalitate. Starea in care se afla ele astazi, dezinteresul, indiferenta si totala necunoastere a istoriei si valorilor pe care le reprezinta sunt marturia urmatoarei jumatati de veac, o urmatoare generatie. Cu un pic de optimism insa va mai urma un veac si alte generatii care fara a da deocamdata prea multe dovezi de preocupare nu duc lipsa de curiozitate.